Putin mai incolo,ma gaseam scufundata in biroul meu plin de carti.Sorbeam randurile lui Eminescu...si ma gandeam sa ma apuc serios de scris.Dar...usor,usor, am fost furata de acel somn ciudat care mi se repeta din ce in ce mai mult in ultima vreme.Se facea ca plec..ca plec undeva departe...prin mii de strazi incrucisate.Dar nu arata ca orasul nostru,orasul de astazi.Era un oras medieval si undeva,pe o colina,se inalta un mare castel verde,cu steaguri marete care aratau puterea poporului care locuia in imprejurimi.Inima imi batea din ce in ce mai tara odata cu apropierea de castel.In usa marea,domnea o fecioara,o fecioara care semana cu Eos -zeita diminetii care cobora din ceruri si trecea prin nori intr-un car,anuntand ivirea zorilor.Era sora cu Helios si Selene.Cu cat ma apropiam de aceasta fecioara mareata,puteam observa ca era imbracata intr-o rochie lunga,verde,care curgea pe scarile castelului ca un rau.Materialul fosnea la adierea vantului si ea era itruchiparea frumusetii.Era nespus de pura si perfecta.Ajunsesem la cativa pasi de ea si uimirea mea ma facuse sa imi pierd rasuflarea.Eram eu!Puteam spune ca ma privesc in oglinda.Eram eu,mult mai mare si mai frumoasa,dar trasaturile ei imi apartineau si mie...erau aceleasi.Atunci?Candva fusesem Eos?Am vrut sa vorbesc,sa ii pun intrebarile care ma maciunau,dar nu puteam scoate nici un sunet.Ma privea.Ochii ei erau ca doua perle...si atat de accentuati incat ma faceau sa tremur.Era si ea uimita de asemanarea dintre noi?Sau stia tot secretul si doar isi dorea sa ma sperie sau sa imi faca rau?Acesta este doar o calatorie in exotismul mintii mele,in mirajul departarii gandirii,sau era o intamplare adevarata?Prezenta ei ma facea sa cred ca nu era doar un vis,ca nu era doar o amintire.Era ceva ce se intampla in prezent.Practic traiam doua vieti...
Eos,caci asa o numeam eu,a facut un semn convingator cu mana.Ochii ei ma priveau ficsi,nu stiu daca cu ura sau bunatate.In acelasi timp,o usa s-a deschis cu un zgomot metalic si sacadat,iar eu am continuat drumul spre ea...dar nu reauseam sa ajung.Distanta de cativa pasi ramanea intre noi,cu toate ca eu inca mergeam.Nu vroiam sa pierd acest moment de a striga cu multa putere:Ce doriti de la mine?!.
In fata mea,in fata ei,a aparut o oglinda mare.Era de o stralucire impresionanta...rama ei era din aur pur si inscriptiile aratau ca este ceva pretios si vechi.Am ramas cateva minute,privindu-ma in oglinda.Ce purtam?Aceasi rochie a lui Eos,doar ca a mea era mult mai scurta si parca putin mai nepretioasa.A ei era presarata cu pietre scumpe si parul ei balai si blond era,de asemenea,prins cu multe nestemate.Umbre si lumini vedeam pe geamul castelului...si Eos incerca sa-mi adreseze cateva cuvinte,articuland litera dupa litera.
-Esti in fata oglinzii cunoasterii.Acum poti sa afli tot ce te intereseaza.Voi,muritorii,ati fost mereu asa.Zeus s-a indurat de tot ceea ce se intampla si s-a indurat de tine.
Vocea ei era mirifica.Cu toate ca era aspra,cu toate ca ma certa,o simteam ca pe o mama,ca pe o mama protectoare.Incepeam sa o plac din ce in ce mai mult si parca imi doream cu desavarsire sa o ating.
Mi-am facut curajul necesar si am intrebat fara sfiala,incercand sa ii imit puterea si increderea in sine.
-Stii tu ce mi se intampla?
-Asta mi-e imposibil sa-ti spun,draga mea!Imi esti atat de draga,pentru ca imi semeni mult si sangele meu iti curge prin vene.
Am ramas inmarmurita.De ce imi spunea "draga mea".Ma dispretuia sau ma iubea?Sangele ei imi curgea prin vene?Stiam ca avuse multi copii dar nu era posibil ca eu sa fiu unul dintre ei.Nu,nu!Eu aveam parintii mei...parintii mei scumpi.Lacrimile pure incepeau sa-mi curga din ochi-mi adanci,intr-un continuu freamat,inima mi se zbatea cu putere.
-Linisteste-te,te rog!Nu fi asa...nu ai de ce sa fii asa.Este o veste buna,dupa parerea mea.Uitate-te in oglinda si gaseste-ti raspunsurile la toate intrebarile tale.
Am incercat,cu toate ca nu mai gaseam puterea,sa ma linistesc.Nu intelegeam ce mi se intampla.Ma gandeam la Andrei,la mama,la tata.Erau singurele persoane de care imi pasa.
-Curand,timpul de intalnire se va sfarsi.Atunci vei sti ca ai o a doua mama.Nu voi inceta niciodata sa te veghez si sa iti hranesc nevoia de libertate si pasiune pentru frumos.Esti copilul meu si mereu voi fi mama ta.Si dupa viata de muritor vei veni aici...si vei deveni zeita puterii.Copilul meu,sa-ti gasesti mereu puterea de a merge mai departe.Vei avea multe greutati in viata,tocmai pentru ca-mi aparatii.Mama ta te vegheaza mereu.
Am privit oglinda si am tipat disperata:
-Ce mi se intampla?!!!...Nu,nu!Nu poate fi adevarat!E atat de greu...
Tipatul meu s-a spart de oglinda ca o sageata.Aceasta s-a transformat in mii de cioburi adanci care parca-mi acopereau inima.Doamne,si ce greu imi era!Imi doream sa nu mai pot vedea sau auzi ceva.Ma speria ce aflase.Si chipul ei,chipul mamei mele,ma speria.
-Esti puternica,stiam asta.In seara asta iubirea va invinge.Vei intelege mult mai multe maine dimineata.Vei vedea.Ai grija de Andrei.Te va urma in viata.In toata viata ta si odata cu nemurirea,si el va fi ca tine fiindca iubirea lui e prea mare pentru a nu-l urma pe Eros-zeul iubirii.
Si cu toate acestea,asa zisa mea mama s-a apropiat de mine,spargand zidul de piatra dintre noi.Imbratisarea ei ma secatuia de puteri.Ma facea sa cad in abis.Dar nu puteam sa spun ca nu ma simteam bine in bratele mamei mele.Simteam,deodata,ca in loc sa-mi absoarbe puterile imi dadea si mai multe.I-am privit chipul bland,chipul de mama si lacrimile au inceput sa-mi curga in nestire.Imbratisarea a mai continuat cateva minute.De ce se purta asa,de parca isi lua adio?Nu mai avea sa o mai vad vreodata?
-Spune-mi...o sa te mai revad?
-Ti-am spus,voi fi mereu cu tine...Acum du-te!Du-te,copila!...
Am tresarit...M-am trezit in camera mea.Aceasi camera simpla...fara mama...parasita...si cu lacrimile inca pe obraz...Eram pierduta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu